S-a pozat nemachiată și cu coșurile la vedere. O artistă internațională de nerecunoscut
Are 31 de ani, dar de când s-a lansat în industria muzicală și până în prezent, Rihanna nu a trecut prin schimbări majore. Chiar dacă apelează la tot felul de tratamente, artista nu este deloc perfectă, așa cum ne arată chiar ea fără nicio ezitare.
Rihanna a început anul 2020 cu primul ei selfie de pe acest an. Nu a fost o fotografie făcută într-un studio prefesional, ci un selfie care o înfățișează pe artistă fără artificii și mai ales fără să îi ascundă imperfecțiunile.
În fotografie se poate vedea chiar foarte clar că tenul cântăreței are ușoare imperfecțiuni și că în bărbie are chiar un coș.
Rihanna renunță la cântat?
Rihanna a postat un selfie pe contul ei de Instagram, alături de care a scris: „Către toți prietenii mei/ familie/colegi, la care nu am reușit să ajung în ultimele luni, vă rog să mă iertați. Acest an a fost unul copleșitor, lucrez în acest sens și se numește Echilibru”. La final, RiRi a notat: „Voi reveni”, ceea ce i-a făcut pe unii dintre fanii ei să se gândească la faptul că acesta a fost modul prin care artista a anunțat că ia o pauză, departe de lumina reflectoarelor, scrie profm.ro.